Corul Robilor Evrei

Bătrânul

Pe-o băncuță, lângă poartă,
Ce-i sub umbra unui nuc,
Stă un bătrânel pe gânduri,
Că e singur ca un cuc.
Își rotea privirea slabă,
Când la deal, și când la vale,
Sprijinit în cârja-i roasă,
Începu un cânt de jale.

Nu cânta vre-o doină aleasă.
Nici pasaje din Matei.
Repeta mereu refrenul,
,, Unde-mi sunt copiii mei ?
Unde-i cel bălai, ce timpul,
L-a răpit, l-a dus departe,
Că de ani îl știu din rânduri,
Când trimite câte-o carte?

Unde-mi este fetișoara,
Cu codițe împletite,
Ce sunt smulse ca din soare,
Ondulate, și-aurite ?”
Și oftă pentru o clipă,
Cel bătrân, ca să-și revină.
Iar cu lacrima prin gene,
Trist, sub nuc, din nou suspină:

,, Dar mezinul, unde-mi este ?
De nu vine, și nu cată,
Pe acel ce-i stors de vreme,
Să îmi spună: „Dragă tată !”
Ce meleaguri-ndepărtate,
Țin morțiș azi puișorii,
Ce-au zburat demult, odată,
Într-o toamnă, cu cocorii.

Spune Doamne, ce-am făcut,
De mă faci să trag Calvarul,
În căpăstru, bătrânețea,
Zi de zi, precum și calul?
Spune-mi, unde am greșit
De-am rămas doar eu, și-o bancă?
Eu îmi plâng azi, copilașii,
Ea, că-i veche, ca o barcă.

O, de aș putea în brațe,
Ca să strâng puteri de-o noapte…
Aș zidi un pod pe mare,
Să-mi aduc copiii aproape.
Ulița, ce-i prăfuită,
Mai bătrână decât mine,
Aș preface-o-n doruri scurte,
În cărări de verzi coline.

Dar mă uit iar, peste garduri,
În ograda cu trifoi.
Parcă văd cum copilașii,
Se jucau prin el vioi.
Nu-s decât iluzii oarbe,
Care dorul mi-l alină.
În singurătatea-mi mută,
Când de doruri ea, suspină.

La ce-mi folosesc – oare
Ploi de vară și cu vânt,
Iar copiii mei să plângă,
Lângă-o piatră, la mormânt?
Oare pot în brațe a-mi strânge,
Pe mezinul meu atunci ?
Și pe cel bălai cum plânge,
Cu fetița, ca doi prunci ?

Nu-mi doresc decât un lucru;
Ca prin cântul meu de jale,
Să îmi văd cum puișorii,
Vin pe uliță, la vale .”
Și-a tăcut privind în zare,
Cel bătrân, cu doruri multe.
Și a mulțumit băncuței,
Că a vrut să îl asculte.

S-a retras ușor spre seară,
Umbra nucului din poartă.
La lumina cea de lampă,
Stă bătrânu-învins de soartă.
Undeva , foarte departe,
Stă bălaiul care cată,
Întrebarea, printre lacrimi,
,, Unde-mi ești tu, dragă tată?”

Viorel Balcan

Baraba

Otto Pascal

Har şi Jertfă

Când ai bătut la poarta mea
Ca să-Ţi deschid întaia oară,
O! Era atunci spre pimăvară
Isuse scump, loc prim în ea,
Ţi-am oferit în fapt de seară.

Tu vreai atunci, ca să cinăm,
La masa cea sacră-mpreună
Şi Ţi-am simţit calda Ta mână,
De vorbă-n dragoste să stăm
Ca şi prieteni, când s-adună.

Să-mi spui despre iubirea Ta
Şi despre harul Tău cel mare
Ce n-are-n lume-asemănare,
Ce-ai arătat, când la Golgota
Te-ai pus ca punte de salvare.

Şi cum peste-abisul pierzării
Cu-al său hotar, de netrecut
Cu crucea-n spate l-ai trecut,
Te-ai strămutat în largul zării
Prin jertfa crucii, recunoscut.

Te-ai interpus, între pământ
Cum şi-ntre cerul, bulversat
Prin dragostea ce-ai arătat,
De-acelaş rău, rămas înfrânt
Când din mormânt, ai înviat.

Prin lupta ce-a fost câştigată,
Prin confruntarea de milenii
Până la stadiul,… de sfinţenii,
Mă văd în jertfa prea curată
Adusă-n ceasuri de vecernii.

Flavius Laurian Duverna

Un Împărat, un Domn

“Domnul va fi împărat peste tot pământul; în ziua aceea Domnul va fi singurul Domn şi Numele Său va fi singurul Nume.” (Zaharia 14.9)

Viitor binecuvântat! Aici nu e visarea unei înflăcărări, ci mărturisirea neschimbatului Cuvânt. Domnul va fi cunoscut de toate popoarele şi slăvita Sa putere va fi recunoscută de toate triburile pământului însă, cât suntem de departe de acel timp! Cine se pleacă în faţa marelui Rege? Câtă revoltă, împotrivire faţă de El! Şi pe pământ, câtă mulţime de domni şi zei! Chiar printre creştinii, câte deosebiri de păreri despre Domnul Cristos şi Evanghelie! Dar într-o zi nu va fi decât un singur Rege si un singur Domn.

Oh, să strigăm în fiecare zi: “Vie împărăţia Ta!” Să nu tot discutăm când va veni acel timp, de teamă să nu pierdem binefăcătoarea siguranţă ca va fi aşa. Pe cât de sigur că Duhul Sfânt a vorbit prin proorocul, tot atât de sigur e şi că tot pământul va fi plin de slava Sa. Domnul Isus n-a murit în zadar; nici Duhul lui Dumnezeu nu lucrează în zadar. Planul Tatălui nu va fi răsturnat. Acolo unde a biruit Satana, Domnul Isus va fi încununat cu slavă şi Domnul atotputernic îşi va restabili domnia. Să mergem deci la treburile noastre zilnice şi la serviciul nostru obişnuit, întăriţi în această credinţă.