Zi: 14 martie 2015

Sunati strajeri!

Valeria Iancu Lasă un comentariu

E-o pace nefirească în cetate,
Duşmanii par a nu fi nicăieri,
Păianjeni stau pe porţi neferecate
Ce scârţâie atunci când vântul bate
Şi de pe ziduri nu se-aud străjeri.

Din înălţimea turnului de pază
Se-aude al columbei uguit;
În liniştea adâncă de amiază
Doar ea şi firele de praf pe-o rază
E tot ce a rămas neadormit.

Mai vulnerabilă ca niciodată,
Expusă la pericol permanent,
Cetatea crede-n pacea nesperată
Care cuprinde astăzi lumea toată,
În libertatea fără precedent.

Dar, vai! – mai camuflat ca-n orice vreme,
Un inamic perfid şi veninos
Vine ca negustor, şi caru-i geme
De dulci poveri, ispite prinse-n gheme
De linguşeli, şi vinde bucuros.

Este întâmpinat cu bucurie
Şi chiar la masă este invitat,
El îşi expune marfa şi îmbie.
Poporul cumpără fără să ştie
Otrava dulce-a negrului păcat.

Nu e scenariu, e realitate
Mai grea ca plumbul marilor poveri.
Treziţi-vă cât gongul încă bate,
Duşmanul a pătruns deja-n cetate,
Sunaţi din trâmbiţă, acum, străjeri!

Voi n-aveţi trâmbiţa pentru serbare,
Nici pentru a cânta cântări de joc;
Sunteţi străjeri, sunaţi mobilizare,
Căci ridicând poporul în picioare
Îl mai puteţi scăpa, încă, de foc.

Stăpânul v-a încredinţat pentru veghere
Cetatea ce-o va cere de la voi
Când altă trâmbiţă, din alte sfere,
Va răsuna, deodată, cu putere
Şi El va lua cetatea înapoi.

Simion Felix Martian

Mângâierea mamei

Valeria Iancu Lasă un comentariu

“Vă voi mângâia, cum mângâie o mamă pe copilul ei.” (Isaia 66.13)

Mângâierea unei mame! Este însăşi dragostea duioasă. Cum înţelege ea necazul copilului ei! Cum îl stânge ea la piept şi-i ia toate suferinţele în inima ei! Ei poate sa-i spună totul, încredinţat că ea îl înţelege, ca nimeni altul. Dintre toate mângâierile, cea mai dulce este a mamei sale. Aceasta a simţit-o mai mult decât un om încercat.

Dumnezeu S-ar coborî oare, ca să ţină locul unei mame? Din partea Sa e bunătatea însăşi. L-am cunoscut ca Tată, dar iată că vrea sa fie pentru noi chiar o marnă, îndemnându-ne prin aceasta la o sfântă apropiere, la o încredere fără rezervă, la o odihnă deplină. Când Dumnezeu însuşi ajunge “Mângâietorul” nostru, nu ne mai poate frământa nici o îngrijorare. Deci să-I spunem Lui apăsarea noastră, chiar daca nu putem face aceasta decât prin suspine şi prin plâns. El nu ne dispreţuieşte plânsul, aşa cum n-ar face nici mama noastră. Ca şi ea, va avea milă de lacrimile noastre, de slăbiciunea noastră şi ne va ierta greşelile, dar într-un fel mai sigur decât ar putea mama noastră. Să nu purtam singuri greutăţile noastre; făcând aceasta, am face o mare greşeală, când o Fiinţă aşa de bună stă gata să le împărtăşească. Să le spunem deci fără întârziere Dumnezeului dragostei. El nu se va obosi de noi, cum nu se oboseşte nici o mamă.

Charles Spurgeon