Zi: 19 februarie 2015

Isus, Comoara mea

Valeria Iancu Lasă un comentariu

Pe când n-am fost, era Golgota scrisă
Cu Sângele din Jertfa tămâiată,
Ca punct de foc, pe jalnica-mi abscisă,
Din care să mă-nalți spre Tine Tată.

Să-nflorești floarea sufletului meu
Tu Te-ai închis în clipă, lângă mine,
Cu-nmiresmări, culori din Empireu,
Cupe aurii de fericire pline.

Frântă, Te-a înțeles și veșnicia,
Mulțimea astrelor din Univers,
Cutremurată, Te-a-nțeles și glia,
Doar eu, Isuse, nu Te-am înțeles.

Am fost sărac și gol, nenorocit,
Scurmând adânc să caut bogăție,
Când Tu, din înălțime ai venit
Strălucitor, Isus- Comoară Vie.

Ai venit cu brațele întinse,
Te-am răstignit pe crucea mea de lut,
De dragul meu ai suferit Isuse
Și nu mi-ai spus ce crâncen Te-a durut.

Cel mai frumos din mii și mii de tineri,
Isus Cristos, Fiul Lui Dumnezeu,
Tu ai luat o cruce grea pe umeri,
Să porți poverile și-n locul meu.

M-ai cucerit Isuse pic cu pic
Și m-ai tămăduit prin Apa Vie,
Din clocotul Iubirii, mă ridic,
Un picur în imensa-Ți bogăție.

Ascunsă nu te port, Comoara mea,
Ci la vedere, fără de tăgadă,
Căci hoții nu te vor putea fura
Și moliile nu pot să Te roadă.

Tu-mi ești câștigul, fără Tine sunt
Un fir cosit, o pleavă fără scop,
Un abur ce se-ntoarce în pământ,
O veșnică scrâșnire în potop.

Isus, Comoara mea, Minune Vie,
Steagul biruinței, Dragoste, Sublim,
Pe brațe mă vei trece,-n veșnicie,
Un prag de Aur în Nou Ierusalim.

Ana Haz

O limită în încercare

Valeria Iancu Un comentariu

“Te-am întristat, dar nu te voi mai întrista.” (Naum 1.12)

Este o limită la încercare. Dumnezeu ne dă încercarea şi El ne-o ia. Poate că suspinaţi, zidind: “Când va veni sfârşitul?” Amintiţi-vă că necazurile voastre vor lua sfârşit o dată cu această viaţa pământească, dar sigur şi pentru totdeauna. Să vă amintiţi deci sa primiţi cu răbdare voia Domnului.

Tatăl nostru ceresc îşi va opri nuiaua, când ţinta Lui va fi pe deplin împlinită. Când El va fi înfrânt nebunia noastră, nu vom mai primi lovituri. Sau dacă necazul va fi trimis pentru încercarea noastră, aşa încât supunerea noastră să-L poată slăvi pe Dumnezeu, el se va sfârşi de îndată ce el va fi slăvit prin mărturisirea noastră. Deci să nu mai dorim ca încercarea noastră să înceteze, înainte ca El să fi fost cinstit pe deplin şi să-şi fi cules roadele. Poate că chiar azi va fi pace. Cine ştie dacă aceste valuri furioase nu vor face loc unei mări potolite peste ale cărei valuri liniştite se vor aşeza păsările mării? După ce grâul este mult bătut, îmblăciul este agăţat în cui, iar boabele se aşează în hambare. In scurt timp s-ar putea să fim tot atât de fericiţi, pe cât suntem acum de întristaţi. Acela care trimite norii, poate tot aşa de bine să-i risipească. Să avem deci curaj şi sa cântăm dinainte un vesel “Aleluia”.

Charles Spurgeon