Ai milă, Isuse

Ai milă, Isuse, de cei care vin
Din lungile nopţi de-ntuneric  şi chin;
Căci ochii ne ustură-n solzi de rugină
Atunci când ne scoţi la prea multă lumină.

Ai milă, Isuse, de cei ce-au lăsat
Comori pentru Tine, şi aur bogat;
Săraci şi flămânzi, când vor fi să trudească,
În urmă privirea să nu-i ispitească.

Ai milă, Isuse, de noi când am pus
Întreaga nădejde în Ţara de sus,
Iar ceaţa în cale ne-opreşte privirea
Şi nu îndrăznim să păşim nicăirea.

Ai milă, Isuse, de cei care plâng,
Şi faţa în palme cu jale şi-o strâng;
Ne ştii, căci suntem plămădiţi de-a Ta mână,
Şi multă durere ne-ntoarce-n ţărână.

Ai milă, Isuse, de cei ce-au plecat
Cu Vestea cea bună spre-un țărm depărtat;
Căci nimeni, nici fraţii, nu pot să-nţeleagă,
De ce-au pus pe-altare iubirea întreagă.

Ai milă, Isuse, de noi cei micuţi,
Ce-am stat tot în zdrenţe, murdari şi desculţi;
Nu-s hainele slavei pe-a noastră măsură,
Dar schimbă-ne Tu într-a lor ţesătură!

Valentin Popovici

Sunt copiii înăuntru?

“Voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta, şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale.” (Isaia 44.3)

Din fire, copiii noştri n-au Duhul Sfânt. În ei se văd multe lucruri care fac să ne temem pentru viitorul lor şi care pentru noi sunt pricina de stăruitoare rugăciuni. Am vrea sa le vedem pe fetele noastre ajungând smerite şi evlavioase, şi nu uşuratice şi lumeşti. Versetul de azi să ne dea curaj, fiind o urmare a cuvintelor: “Nu te teme, robul Meu, Iacov” şi El poate alunga temerile noastre. Domnul va da Duhul Sau din belşug, aşa încât va fi o binecuvântare adevărată şi veşnică. Sub această revărsare dumnezeiască vor trebui să intre copiii noştri şi vor ajunge să spună unul altuia: “Eu sunt al Domnului”.

Aceasta este o făgăduinţă a cărei împlinire n-avem decât s-o cerem de la Domnul. Nu putem noi oare, la timpuri hotărâte, să ne rugăm pentru copiii noştri? Noi nu suntem în stare să le dăm o inimă nouă, dar Duhul Sfânt poate, şi Dumnezeu nu cere decât să fie rugat. Tatăl ceresc găseşte plăcere la rugăciunile părinţilor. Vreunul dintre prea iubiţii noştri este încă afară din corabie? Să nu avem odihnă până ce nu va fi adus acolo de însuşi mina Sa.

Charles Spurgeon

Acceptati dialogul!

„El le-a zis: «Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbati între voi pe drum?» Si ei s-au oprit, uitându-se tristi.“ Luca 24.17

Era prima zi a saptamânii, duminica învierii Mântuitorului. Doi ucenici descurajati mergeau spre Emaus, departe de Ierusalim, unde ar fi putut gasi dovezile învierii Domnului. Dragostea Mântuitorului fata de acestia s-a dovedit în chip practic, pentru ca S-a apropiat si a mers pe drum cu ei. Dialogul Mântuitorului cu cei doi întristati i-a condus pe acestia sa revina pe calea cea buna; ei s-au întors la Ierusalim si au marturisit: „A înviat Domnul cu adevarat…“

Calatorim prin viata si adeseori suntem întristati, fara o tinta precisa. În loc sa cautam ajutor acolo unde Mântuitorul ne-a promis ca îl vom gasi, mergem descurajati pe cale. Aceeasi dragoste nemarginita, aratata ucenicilor atunci, vrea sa ne-o arate si noua chiar acum. Mântuitorul vine în situatiile noastre descurajante si vrea sa ne întrebe: „Ce vorbe sunt acestea?“ sau „Ce gânduri sunt acestea care va nelinistesc?“ Vrem sa-i deschidem inima si sa-i spunem Lui ce ne framânta? Daca o facem, Mântuitorul vrea sa intre în dialog cu noi. Sa citim Biblia si acolo vom gasi ce avem nevoie pentru inimile noastre! Sa acceptam dialogul cu unicul Datator al sperantei!