Privirea ta

Îţi văd privirea, ce-i cu ea?
De unde-atâta întristare?
Nu-i viaţa chiar atât de grea,
Atâtea-n lume-s trecătoare.

Îţii văd privirea, cât amar!
Lumina ta încet apune.
A dat în tine un lăstar
Neprietenos de-amărăciune?

Aş vrea privirea ta mai sus
Şi mai înalt să aţintească,
La Salvatorul tău Isus
Şi la splendoarea Lui cerească.

Priveşte-acum în viitor
Să vezi o ţară de lumină
Şi vei uita c-atâtea dor,
Iar faţa ta va fi senină.

Priveşte vara-atâtea flori,
Cât de frumos sunt îmbrăcate
Şi-atâtea păsări, sus spre nori,
În grija Domnului sunt toate.

Tu caută-Mparaţia sa,
să poţi să creşti duhovniceşte
Şi crede, nu te-ngrijora,
De tine Domnul se-ngrijeşte.

Oricâte valuri sunt şi vin,
Când cerul sfânt domneşte-n tine,
Tu vei rămâne-un prunc senin,
ştiind că totu-i spre-al tău bine.

Privirea ta când o ridici
spre tot ce e mai sus de soare,
durerile iţi par prea mici
pe lângă slava viitoare.

Învaţă să priveşti mereu
spre cerul gata să coboare,
de unde-acelaşi Dumnezeu
revarsă milă şi iertare.

Îţi văd privirea, nu cădea
în deznădejdi ce te doboară,
în noaptea vieţii-a păcii stea
cu-ncurajări răsare iară’.

Priveşte-n ochii Lui Isus,
aşa de plini de bunătate
şi-n ochii tăi, privind în sus,
se va citi seninătate.

Singeorzan Dorin

Să-L mărturisim

“El mi-a zis: Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să-L vezi pe Cel Neprihănit şi să auzi cuvinte din gura Lui; căci îi vei fi martor faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit.” (Faptele Apostolilor 22.14,15)

Pavel fusese ales ca sa-L vadă pe Domnul şi sa-L audă vorbindu-i din cer. El a avut astfel o alegere de neasemănat; dar binecuvântarea ce venea din acesta chemare nu era numai pentru el, ci ea, trebuia să se răsfrângă şi asupra altora, chiar asupra tuturor oamenilor prin mărturisirea sa. Europa îi datorează lui, faptul de a cunoaşte azi Evanghelia.

Noi suntem la fel datori să fim martori a ceea ce a făcut Domnul pentru noi. Daca ascundem această preţioasă descoperire, este spre răul nostru. Dar mai întâi trebuie să auzim noi înşine această veste bună, altfel nu am avea ce mărturisi; apoi să fim plini de râvna să ducem mărturia noastră. Aceasta trebuie să fie personală: “Tu vei fi martor”. Ea trebuie să fie pentru Domnul Cristos: Tu vei fi martor pentru El”. Mărturisirea despre El trebuie să fie înaintea altor treburi; ea nu trebuie să se adreseze numai câtorva aleşi, care ne primesc cu bunăvoinţă, ci “tuturor oamenilor”: bogaţi şi săraci, tineri şi bătrâni, buni şi răi. Noi nu trebuie să tăcem ca cei ce erau stăpâniţi de un duh mut, căci textul de azi conţine o poruncă şi o făgăduinţă şi trebuie să o împlinim: Tu îmi vei fi martor” – “Voi sunteţi martorii Mei”, zice Domnul. –

Charles Spurgeon

Prapastia

„…între noi si între voi este o prapastie mare, asa ca cei ce ar vrea sa treaca de aici la voi, sau de acolo la noi, sa nu poata.“ Luca 16.26

Într-o zi, pastorul unei biserici a predicat despre acest verset. La acea ora de vestire a Evangheliei a fost si o sotie credincioasa cu sotul ei necredincios. Cuvântul lui Dumnezeu despre marea prapastie care va desparti vesnic pe credinciosi de necredinciosi, s-a înregistrat puternic în mintea lor. Când au mers spre casa, au fost tacuti amândoi. Asa au fost si la masa de seara, apoi s-au culcat, dar n-au putut dormi.

Pe la ora doua noaptea, el a întrerupt tacerea si a zis: „Sotie, noi am trait împreuna 40 de ani, ne-am crescut copiii împreuna, tu ai fost o sotie buna, eu nu vreau sa ne despartim pe veci. Eu nu mai pot dormi, când ma gândesc la aceasta despartire.“ „Nici eu nu pot dormi“, zise sotia. Adânc miscat, sotul zise: „Oare pastorul a spus adevarul?“ – „Da, caci asa sta scris în Biblie.“ Sotia se scula, aprinse lumina si citi: „…între noi si între voi este o prapastie mare…“ Atunci sotul spuse: „Sotie, eu vreau sa fiu de acea parte unde vei fi si tu.“ Ea îl privi si îi zise: „Daca vrei, accepta-L pe Mântuitorul în viata ta si vei fi fericit în raiul lui Dumnezeu.“ Si lucrul acesta s-a petrecut chiar atunci.