Apari un Prunc

Apari un prunc scăldat de cânt şi soare,
Începi cu zâmbet frăgeziu de mai,
Înspiri în jur viaţă şi vigoare,
Vezi tot întinsu-n strălucit alai.

Pe nesimţite izbucneşti în freamăt,
Zglobiu şi de cunoaştere setos,
Dar prin răstimpi al clopotului dangăt
Îţi sună blând momentul preţios.

Începi să-nfrunţi prin viforul vieţii
Cu pieptul tremurând prin vijelii,
Te prăbuşeşti când zorii dimineţii
Sunt înghiţiţi de norii plumburii.

Te-ntrebi: Rămâne omul numai tină?
Un chip uitat şi stins într-un album?
Dar zbuciumul, nobleţea şi-orice vină,
Vor trece ca şi colbul de pe drum?

Să lupţi cu răul? E inacceptabil!
Prea-i mic mănunchiul anilor de vis
Şi totuşi, ai ceva inestimabil:
E sufletul, ce vrea în Paradis!

Şi ce ţi-ar folosi averea lumii,
Când scopul sfânt e să ţi-l mântuieşti,
Să-l aperi de tentaţiile humii,
Ca în final s-ajungi în slăvi cereşti?

Nu te gândeşti că anii vieţii zboară,
De ce zoreşti în tot ce-i efemer?
De ce-l condamni ca să rămân-afară?
De ce nu vrei să locuiască-n Cer?

Opreşte-te, că viaţa ta apune!
De vrei să fii cu Cel ce-I veşnic viu
Slujeşte-I azi, nu-n ziua când vei spune:
Aş vrea, dar e târziu… e prea târziu…

Simion Buzduga

Chiar şi o chemare slabă

“Oricine va chema numele Domnului, va fi mântuit.” (Ioel 2.35)

Pentru ce să nu Îl chem direct pe Domnul, Numele Său? Pentru ce să cer ajutor vecinului sau unui prieten, în timp ce Dumnezeu este atât de aproape de mine şi aude cel mai slab strigăt al meu? De ce să mă aştern la pământ, căutând diferite mijloace? De ce oare nu-mi descarc inima Domnului de greutatea ce mă apasă? Cel mai bun alergător merge drept la ţintă. De ce să nu alergăm de-a dreptul la Dumnezeul cel viu? În zadar voi căuta dezrobirea în orice altă parte; numai în Dumnezeu o voi găsi. Făgăduinţa Sa regească îmi este un zălog sigur.

N-am nevoie să mă întreb, dacă trebuie să îndrăznesc să-L chem sau nu. Cuvântul ”oricine” este îndeajuns de lămurit; el îi cuprinde pe toţi cei ce cheamă Numele Domnului, prin urmare şi eu. Aşa că voi urma acest îndemn, fără a întârzia, chemând pe slăvitul Mântuitor care mi-a făcut o astfel de făgăduinţă.

Nevoia mea este urgentă; nu ştiu cum pot fi scăpat, dar nu mă îngrijorez. Acela care a făcut făgăduinţa, va găsi mijlocul să şi-o ţină. Datoria mea este să ascult. Eu îl chem şi El mă va scăpa.

Charles Spurgeon